Condiții impuse de specialiștii în urbanism pentru ansamblul rezidențial proiectat pe locul fostei fabrici Tino

Stiri pentru Brașoveni

Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru dezvoltarea unui ansamblu rezidențial pe locul fostei fabrici Tino a fost analizat de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism în cadrul ultimei ședințe. Fosta fabrică de încălțăminte Tino, achiziționată de compania belgiană Speedwell, a intrat în acest an în atenția dezvoltatorilor, care au inițiat demersuri urbanistice pentru transformarea locației.

Ansamblul rezidențial pe terenul fostei fabrici Tino, în discuție la Comisia de Urbanism: apartamente și spații comerciale pe 17.000 de metri pătrați

Proiectul nu a primit avizul în forma sa actuală, iar specialiștii în urbanism au emis mai multe recomandări. Una dintre cerințele principale este reanalizarea soluției de acces auto și racordarea la drumul public fără a implica strada Enupărului, având în vedere necesitatea traversării canalului Timiș, care se află lângă fosta fabrică.

„Este necesară o detaliere a funcțiunilor în cadrul ansamblului, cu o atenție sporită asupra spațiilor cu alte destinații decât locuințele și asupra celor cu caracter comunitar, în corelare cu o rețea de trasee pietonale publice conectate la strada Enupărului, canalul Timiș și traseul pietonal de pe strada Fabricii”, se arată în raportul comisiei de specialitate.

Solicitarea unui studiu de însorire

În plus, comisia a impus ca înălțimea clădirilor raportată la strada Enupărului să nu depășească distanța măsurată, pe orizontală, dintre orice punct al clădirilor și cel mai apropiat punct al aliniamentului opus. De asemenea, dezvoltatorului i s-a solicitat realizarea unui studiu de însorire.

„Din analiza volumelor propuse și în corelare cu funcțiunea predominantă de locuire colectivă, soluția prezentată nu îndeplinește criteriile necesare pentru asigurarea unei însoriri adecvate.

Clădirile destinate locuințelor trebuie să asigure o durată de minimum 1½ ore de însorire la solstițiul de iarnă, atât pentru încăperile din clădirile propuse, cât și pentru locuințele învecinate”, se menționează în raport.

Speedwell, un dezvoltator cu o prezență extinsă în România și Polonia, are în portofoliu proiecte în București, Cluj, Timișoara și Râmnicu Vâlcea.

Compania gestionează aproximativ 150.000 mp de spații de birouri și retail, peste 6.000 de apartamente și 23.000 mp de spații industriale, cu o valoare totală a proiectelor estimată la aproximativ 1,5 miliarde de euro.

De asemenea, dezvoltatorul intenționează să implementeze un proiect de locuințe pentru studenți în Polonia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *