Brașov

Municipiul Brașov este reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Brașov, cu peste 290 000 de locuitori care își spun brașoveni în 2019.

Brașovul, sau Kronstadt (germană), Brasso (maghiara), Corona (latina) a fost locuit încă din perioada neolitică, găsindu-se dovezi de civilizație din epoca bronzului pe teritoriul actual al municipiului Brașov.

În Brașov s-au perindat dacii și romanii, iar de atunci până la începutul secolului al XIII lea nu a fost nici un document care să menționeze vreo așezare în acea locație.

Târgul Brașovului s-a format odată cu unirea mai multor sate precum Bartholomeu, Schei, Dârște sau Stupini.

Numele municipiului vine de la numele râului Bârsa, care prin trecerea prin mai multe limbi, printre care și slavă, a ajuns la numele pe care îl știm cu toții astăzi.

Prima mențiune apare în 1203, când se vorbește despre zidirea cetății Brașovului. În 1211, regele maghiar Andrei al II lea oferă spațiu Cavalerilor Teutoni în tara Bârsei, implicit în cetatea numită Brassovia.

De-a lungul secolului, zona Brașovului trece din ocupație maghiară la cea otomană iar apoi sub ocupație habsburgică până în 1918, de când devine teritoriu românesc.

Brașovul actual este în continuă dezvoltare, orașul mărindu-și considerabil suprafața în ultimii 20 de ani, când mulți locuitori din satele și orașele apropiate au venit la Brașov pentru un loc de muncă și mai multă stabilitate.

Brașovul continuă să se extindă și este unul din cele mai mari orașe din țară, atrăgând de asemenea o mulțime de turiști dornici să vadă zona centrală a orașului.

Un local grecesc deosebit care vă așteaptă în fiecare zi cu specialități mediteraneene....
Se păstrează ingredientele principale, se reinterpretează mixul de arome și gusturi ce conturează fiecare produs, pentru a duce mai dep...
Poți comanda pizza acasă sau la birou. Acum și tu poți comanda diversele sortimente de pizza, perfecte când vrei să stai acasă cu pr...
De aproape 40 de ani funcționează în Brașov, ca o componentă fundamentală a Comunității Evreilor din Brașov, un restaurant Cașer, ...
La Restaurantului Bran Parc puteți admira priveliștea munților Bucegi și a Castelului Bran.Restaurantul Bran Parc vă oferă preparate...
Suntem dedicați misiunii de a oferi cea mai bună și sănătoasă mâncare, raportându-ne la valori precum: calitatea, prospețimea, serv...
Conceptul bucătăriei Kronstadt Pasta este gândit a fi o delectare pentru iubitorii pastelor italiene și al rafinamentului culinar fresh ...
Happy Cake este singura cofetărie din județul Brașov care produce doar: cupcakes (brioșe cu cremă), muffins (brioșe), macarons și cak...
J`Adore Bistro ...un loc intim și stilat. Curiozitatea de a păși înăuntru te va purta cu gândul la acasă...fie că ești brașovean s...
MADO este un restaurant care-ţi încearcă sufletul, unde mâncarea bună face ca bucuria sa exulte când e "garnisită" cu servirea priete...