Brașov

Municipiul Brașov este reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Brașov, cu peste 290 000 de locuitori care își spun brașoveni în 2019.

Brașovul, sau Kronstadt (germană), Brasso (maghiara), Corona (latina) a fost locuit încă din perioada neolitică, găsindu-se dovezi de civilizație din epoca bronzului pe teritoriul actual al municipiului Brașov.

În Brașov s-au perindat dacii și romanii, iar de atunci până la începutul secolului al XIII lea nu a fost nici un document care să menționeze vreo așezare în acea locație.

Târgul Brașovului s-a format odată cu unirea mai multor sate precum Bartholomeu, Schei, Dârște sau Stupini.

Numele municipiului vine de la numele râului Bârsa, care prin trecerea prin mai multe limbi, printre care și slavă, a ajuns la numele pe care îl știm cu toții astăzi.

Prima mențiune apare în 1203, când se vorbește despre zidirea cetății Brașovului. În 1211, regele maghiar Andrei al II lea oferă spațiu Cavalerilor Teutoni în tara Bârsei, implicit în cetatea numită Brassovia.

De-a lungul secolului, zona Brașovului trece din ocupație maghiară la cea otomană iar apoi sub ocupație habsburgică până în 1918, de când devine teritoriu românesc.

Brașovul actual este în continuă dezvoltare, orașul mărindu-și considerabil suprafața în ultimii 20 de ani, când mulți locuitori din satele și orașele apropiate au venit la Brașov pentru un loc de muncă și mai multă stabilitate.

Brașovul continuă să se extindă și este unul din cele mai mari orașe din țară, atrăgând de asemenea o mulțime de turiști dornici să vadă zona centrală a orașului.

Situat în centrul oraşului Braşov, restaurantul Bella Muzica serveşte preparate mexicane, maghiare şi româneşti....
Restaurantul nostru folosește ingrediente naturale, achiziționate prin parteneriate de lungă durată de la mici întreprinzători din zon...
„MamboaHouse54” te invită să trăieşti o experienţă în care savoarea preparatelor tip fitness se combină cu aroma băuturilor pre...
Soft Events e un restaurant diferit în Brașov, un restaurant în care te vei putea delecta cu o bucătărie fantastică, începând cu pie...
Conceput pentru a oferi o vedere panoramică asupra Brașovului, deopotrivă Vechi și Nou, restaurantul propune o bucătărie originală, s...
La Cartofisserie poți savura cartofi proaspeți, tăiați și prăjiți pe loc! Poți alege din 8 tipuri de sosuri, pentru toate gusturile....
Casa Hirscher, restaurant cu specific italian, special conceput pentru cocktailuri, întâlniri business sau seri romantice, te aşteaptă Ã...
Restaurant dedicat bucătăriei japoneze, unde poți savura sushi sau alte specialități. Sushi Master este de tip „Take away”, așa cÄ...
Restaurantul Capra Neagră situat la baza pârtiei din Poiana Brașov vă stă la dispoziție pentru organizări de mese festive, cocktailur...
Locație aflată în Centrul istoric al Brașovului cu un design grecesc deosebit....