Brașov

Municipiul Brașov este reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Brașov, cu peste 290 000 de locuitori care își spun brașoveni în 2019.

Brașovul, sau Kronstadt (germană), Brasso (maghiara), Corona (latina) a fost locuit încă din perioada neolitică, găsindu-se dovezi de civilizație din epoca bronzului pe teritoriul actual al municipiului Brașov.

În Brașov s-au perindat dacii și romanii, iar de atunci până la începutul secolului al XIII lea nu a fost nici un document care să menționeze vreo așezare în acea locație.

Târgul Brașovului s-a format odată cu unirea mai multor sate precum Bartholomeu, Schei, Dârște sau Stupini.

Numele municipiului vine de la numele râului Bârsa, care prin trecerea prin mai multe limbi, printre care și slavă, a ajuns la numele pe care îl știm cu toții astăzi.

Prima mențiune apare în 1203, când se vorbește despre zidirea cetății Brașovului. În 1211, regele maghiar Andrei al II lea oferă spațiu Cavalerilor Teutoni în tara Bârsei, implicit în cetatea numită Brassovia.

De-a lungul secolului, zona Brașovului trece din ocupație maghiară la cea otomană iar apoi sub ocupație habsburgică până în 1918, de când devine teritoriu românesc.

Brașovul actual este în continuă dezvoltare, orașul mărindu-și considerabil suprafața în ultimii 20 de ani, când mulți locuitori din satele și orașele apropiate au venit la Brașov pentru un loc de muncă și mai multă stabilitate.

Brașovul continuă să se extindă și este unul din cele mai mari orașe din țară, atrăgând de asemenea o mulțime de turiști dornici să vadă zona centrală a orașului.

Farmacia Catena Bălcescu Brașov este situată în cartierul Centrul Vechi, pe Strada Nicolae Bălcescu 67, Brașov. Pentru a servi cât ma...
Farmacia Farmina PiaÈ›a Sfatului BraÈ™ov este situată în cartierul Centrul Vechi, pe PiaÈ›a Sfatului 26, BraÈ™ov 500025. Pentru a servi cÃ...
Farmacia Secom Mureșenilor Brașov este situată în cartierul Centrul Vechi, pe Strada Mureșenilor 7, Brașov 500026. Pentru a servi cât...
Farmacia Catena MureÈ™enilor BraÈ™ov este situată în cartierul Centrul Vechi, pe Strada MureÈ™enilor 11, BraÈ™ov 500026. Pentru a servi cÃ...
Magazin Naturist Paradisul Verde Sf. Ioan Brașov este situată în cartierul Centrul Vechi, pe Strada Sfântul Ioan 4, Brașov 500030. Pent...
Farmacia FarmaPlus Republicii Brașov este situată în cartierul Centrul Vechi, pe Strada Republicii 27, Brașov 500030. Pentru a servi câ...
Farmacia Aurofarm Republicii Brașov este situată în cartierul Centrul Vechi, pe Strada Republicii 27, Brașov 500030. Pentru a servi cât...
Farmacia HelpNet Iuliu Maniu Brașov este situată în cartierul Centrul Nou, pe Bloc 3, Strada Iuliu Maniu 68, Brașov 500091, fiind una di...
Farmacia Medimfarm Iuliu Maniu Brașov este situată în cartierul Centrul Nou, pe Strada Iuliu Maniu Nr. 33, Brașov 500091. Pentru a servi...
Farmacia Catena 13 Decembrie Brașov este situată în cartierul Centrul Nou, pe Strada 13 Decembrie 6, Brașov. Pentru a servi cât mai bin...