Brașov

Municipiul Brașov este reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Brașov, cu peste 290 000 de locuitori care își spun brașoveni în 2019.

Brașovul, sau Kronstadt (germană), Brasso (maghiara), Corona (latina) a fost locuit încă din perioada neolitică, găsindu-se dovezi de civilizație din epoca bronzului pe teritoriul actual al municipiului Brașov.

În Brașov s-au perindat dacii și romanii, iar de atunci până la începutul secolului al XIII lea nu a fost nici un document care să menționeze vreo așezare în acea locație.

Târgul Brașovului s-a format odată cu unirea mai multor sate precum Bartholomeu, Schei, Dârște sau Stupini.

Numele municipiului vine de la numele râului Bârsa, care prin trecerea prin mai multe limbi, printre care și slavă, a ajuns la numele pe care îl știm cu toții astăzi.

Prima mențiune apare în 1203, când se vorbește despre zidirea cetății Brașovului. În 1211, regele maghiar Andrei al II lea oferă spațiu Cavalerilor Teutoni în tara Bârsei, implicit în cetatea numită Brassovia.

De-a lungul secolului, zona Brașovului trece din ocupație maghiară la cea otomană iar apoi sub ocupație habsburgică până în 1918, de când devine teritoriu românesc.

Brașovul actual este în continuă dezvoltare, orașul mărindu-și considerabil suprafața în ultimii 20 de ani, când mulți locuitori din satele și orașele apropiate au venit la Brașov pentru un loc de muncă și mai multă stabilitate.

Brașovul continuă să se extindă și este unul din cele mai mari orașe din țară, atrăgând de asemenea o mulțime de turiști dornici să vadă zona centrală a orașului.

Mesopotamia este singurul restaurant de tip fast food din România ce îmbina gustul unic al kebabului de curcan și vițel într-un amestec...
Bistro 2003 este situat în apropierea vechiului centru al Brașovului, în vecinătatea Colegiului Național "Unirea", Prefectura Brașov È...
De la legendele cu vrăjitoare înecate în lacul de la capătul străzii Republicii, la parada multicoloră a junilor, orașul de la poale...
Dacă vreți să savurați bucătăria românească și internatională , Restaurant Platinvm este locația potrivită , locul potrivit ce v...
Parte a Grupului Sergiana, restaurantul Casa Tudor are un meniu care reprezintă o culegere de prospețime, gust și rafinament. Cu preparat...
Pizza pe vatră, livrăm GRATUIT la domiciliu sau la birou la o comandă minimă de 25 lei. Calitatea ne reprezintă. Pizzeria D’Agostino ...
BlueViking Pizza Brasov vă așteaptă cu un meniu bogat de pizza și sandvich-uri Pagrano și asigură livrări la domiciliu în județul B...
Mâncare delicioasă, seri cu muzică live, momente speciale… iată câteva ingrediente pentru a transforma o simplă cină într-un eveni...
Bar & Grill iți pregătește o nouă experiență culinară, adăugând dish-urilor tradiționale acele mici detalii ce transformă oric...
Cămara Bunicului e cel mai nou și primitor restaurant din Brașov. Atmosfera tipică românească se îmbină minunat cu bucătăria tradi...